Desi era cunoscut, aseara s-a anuntat oficial ca mai avem alti doi sportivi calificati la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Judocanii Victor Sterpu si Denis Vieru au atins cota olimpica, iar antrenorul lotului national viseaza la cate o medalie de la fiecare. Pentru o pregatire mai buna la Tokyo, cu ei vor pleca mai multi colegi, care le vor fi parteneri de antrenament.
Acum toti sunt intr-un cantonament in Turcia.
Intr-o scrisoare oficiala, venita din partea Federatiei Internationale de Judo, se confirma participarea lui Victor Sterpu, in categoria de pana la 73 de kilograme, si Denis Vieru, in limitele de 66 de kilograme, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Acum cateva luni, cei doi judocani si-au garantat cota olimpica, insa acest lucru s-a anuntat abia dupa finalizarea Cupei Mondiale.
Victor STERPU, JUDOCAN: “Nu am nicio presiune pe umerii mei. Ma simt pregatit si ma duc acolo doar pentru victorie. Am o putere de la Dumnezeu si cred ca mi-a dat sa fac lucruri frumoase.”
Valeriu DUMINICA, ANTRENORUL LOTULUI NATIONAL DE JUDO: “Imi doresc foarte mult o medalie olimpica. De pregatiti, toti vor fi pregatiti, dar deja mult depinde de noroc.”
In plus, pentru a fi in forma maxima, si alti judocani din lotul national le vor da o mana de ajutor celor doi sportivi calificati.
Petru PELIVAN, JUDOCAN: “Plecam impreuna cu Victor ca sparring partner la Jocurile Olimpice de la Tokyo, pentru ca inainte de Olimpiada sa se pregateasca.”
Dorin GOTONOAGA, JUDOCAN: “Eu mereu sunt alaturi de colegii mei, chiar de acestia care s-au calificat la Jocurile Olimpice. Speram foarte mult si eu sa ma calific, insa, din pacate, nu mi-a reusit, am avut un sir de traume.”
Nicoale FOCA, JUDOCAN: “Ambii sunt foarte puternici, au perspectiva buna si sunt destul de bine pregatiti.”
Lotul de judo va face deplasarea in Japonia pe 11 iulie. Acolo sportivii vor avea o saptamana la dispozitie pentru a se aclimatiza si ulterior vor intra in cursa pentru medalia olimpica. In prezent, Moldova are 15 sportivi calificati la Jocurile Olimpice de la Tokyo, care se vor desfasura intre 23 iulie si 8 august.

