Fotbalistul poreclit “Micul Tigru” va juca la FC Barcelona. Clubul catalan a semnat un contract cu Vitor Roque, care este considerat unul dintre cei mai promitatori jucatori brazilieni. Atacantul de 18 ani se va alatura campioanei Spaniei.

„Tigrul este cunoscut drept unul dintre cele mai feroce animale din lume, dar si unul dintre cele mai rapide de pe planeta. Acum, regele tigrilor a ajuns in Barcelona. Tigrinho este un culer!”

FC Barcelona a facut marele anunt pe retelele sociale intr-un mod original. Vitor Roque este cunoscut drept “El Tigrinho”, ceea ce in traducere inseamna “Micul Tigru”. Porecla vine de la tatal sau, fost fotbalist supranumit “Tigrul”, dar si de la stilul de joc, exploziv, neinfricat si vigilent. Tanarul jucator a inscris 15 goluri si a oferit sase assist-uri in 31 de meciuri ale sezonului precedent, la gruparea braziliana Athletico Paranaense. 

Barcelona a platit 30 de milioane de euro, dar suma s-ar putea dubla, tinand cont de bonusurile de performanta. Contractul semnat pana in 2031 va fi valabil de la inceputul sezonului 2024/2025 si va include o clauza de reziliere de 500 de milioane de euro. In aceste conditii, perla fotbalului brazilian va mai juca un an in tara natala.

Roque a debutat deja la nationala mare a Braziliei, intr-un amical cu Maroc. Amatorii fotbalului se asteapta ca atacantul de 18 ani de la Barcelona sa aiba o rivalitate spectaculoasa cu Endrick, conationalul sau de numai 16 ani, care din sezonul viitor va evolua la Real Madrid.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.