Victorie crucială obținută de FC Barcelona în lupta pentru titlul din La Liga. Fermin Lopez a marcat de două ori, iar catalanii au întors scorul în partida cu Atletico Madrid. Barcelona a învins cu 2 la 1 și rămâne lidera campionatului, mărind la cinci puncte diferența față de Atletico.

Duelul de la Madrid a avut un început fierbinte. În primele șapte minute, Julian Alvarez a avut o ieșire unu la unu cu portarul, iar fiecare echipă a lovit câte o dată bara transversală la ambele porți. Furtuna din debut a adus și golul rapid. Argentinianul Alvarez a centrat la marginea careului mic, de unde compatriotul său, Giuliano Simeone, a reluat în plasă. Barcelona s-a trezit după dușul rece din minutul 10. Lamine Yamal și Fermin Lopez au fost cei mai periculoși jucători din atacul catalanilor. Exact în ultimul minut regulamentar al primei reprize, insistența lui Fermin a dat roade. Mingea a ricoșat fericit la mijlocașul spaniol, care a egalat. Fermin Lopez a ajuns la șapte goluri și cinci pase decisive în 11 etape disputate ale sezonului, după ce și-a completat dubla. 

De această dată, eroul partidei a fost lansat de Lamine Yamal cu o pasă superbă. Atletico Madrid nu a mai găsit drum spre golul salvării, așa că timpul s-a scurs fără ca scorul de 2 la 1 să se schimbe. FC Barcelona are 11 victorii și un eșec în El Clasico, înregistrând 33 de puncte. Atletico și-a pierdut locul secund, fiind la cinci puncte în spatele catalanilor și la două de Real Madrid, care a învins-o în actuala etapă pe Valencia cu 3 la 0 și a urcat în clasament pe locul doi. Pe poziția a patra în Spania se află Real Betis. Echipa din Sevilla a câștigat cu 2 la 0 pe terenul lui Elche. Riquelme și Bartra au punctat în ultimele zece minute.

Betis este la doar două puncte distanță de Atletico Madrid în La Liga.