Spania este aproape de o finala de Cupa de vis. Barcelona si Real Madrid au obtinut victorii in prima mansa a semifinalelor. Catalanii au umilit cu 5 la 0 gruparea Almeria, iar galacticii au invins cu 1 la 0 formatia Sevilla.


Barcelona a primit aseara vizita formatiei Almeria in prima mansa a semifinalelor Cupei Spaniei. Catalanii au inceput tare partida si au marcat 3 goluri in doar 16 minute. Prima reusita i-a apartinut lui Lionel Messi. Barca si-a dublat avantajul prin David Villa.

Putin mai tarziu cel mai bun jucator al planetei, Messi, si-a trecut in cont dubla. La pauza echipa antrenata de Pep Guardiola conducea cu 4 la 0, dupa golul inscris de Pedro.

Scorul final de 5 la 0 a fost stabilit de Keita in minutul 89. In cea de-a doua semifinala s-au intalnit Sevilla si Real Madrid. Galacticii au castigat in deplasare cu 1 la 0. Singurul gol a fost marcat de Karim Benzema. In prelungirile primei reprize s-a petrecut cea mai controversata faza a meciului. Sutul lui Luis Fabiano a fost respins de Raul Albiol, iar jucatorii Sevillei au cerut validarea golului. Tusierul a semnalizat insa ca mingea nu a depasit cu toata circumferinta linia portii. Cei de la Real au avut ocazia sa-si dubleze avantajul in minutul 80, insa germanul Mesut Ozil a ratat incredibil din fata portii. Pe finalul partidei a avut loc un incident. Portarul lui Real, Iker Casillas, a fost lovit cu o sticla in cap de catre fanii Sevillei. Goalkeeperul oaspetilor nu a fost ranit, insa a avut nevoie de cateva minute pentru a-si reveni. Returul semifinalelor Cupei Spaniei va avea loc pe 2 februarie.