Un nou record semnat de LeBron James. Americanul a devenit primul baschetbalist din istoria ligii nord-americane de baschet, care a evoluat în 23 de sezoane, după ce a debutat în actuala stagiune.

LeBron James a fost aplaudat de publicul din Los Angeles, atunci când a s-a anunțat că este noul deținător al recordului. „Regele” a ratat prima lună din acest nou sezon din cauza unor probleme fizice, jucând ultima dată în  aprilie. Americanul, care va împlini în curând 41 de ani, și-a revenit, iar noaptea trecută a evoluat în duelul cu Utah Jazz. Acesta este al 23-lea sezon din cariera lui King James, care a bătut recordul de 22 de ediții NBA, deținut de Vince Carter. LeBron a semnat 11 puncte și 12 pase decisive în meciul, care i-a adus recordul.

Cvadruplul campion din NBA și cel mai bun marcator din istoria ligii nu se gândește la retragere, iar Los Angeles Lakers încă are nevoie de el, chiar dacă a început bine sezonul. Cu Luka Doncic în mare formă, Lakers a câștigat noaptea trecută cu 140 la 126, adunând 11 victorii și 4 eșecuri. Formația lui LeBron este pe locul 4 în Conferința de Vest, în fața celor de la San Antonio Spurs, care au învins-o pe Memphis Grizzlies, chiar și fără superstarul Victor Wembanyama. Tot noaptea trecută, Detroit Pistons și-a consolidat poziția de lideră în Conferința de Est. Cade Cunningham a reușit 25 de puncte, iar echipa sa a învins cu 120 la 112 pe terenul Atlantei Hawk.

Detroit Piston este de neoprit, având o serie de 11 victorii consecutive. Clubul din Michigan a pierdut de două ori în 15 etape ale sezonului.