Bascii de la Real Sociedad și Athletic Bilbao s-au calificat în semifinalele Cupei Spaniei. Sociedad a reușit o revenire spectaculoasă pe terenul celor de la Alaves, iar Bilbao a trecut de Valencia cu un gol marcat în al șaselea minut de prelungire.
Algerianul Abde Rebbach a înscris cu un șut precis în minutul 8 al partidei contra celor de la Real Sociedad. Mikel Oyarzabal a egalat repede, dar după jumătate de oră de la start, Deportivo Alaves a beneficiat de un penalty și a preluat din nou conducerea. La jumătatea actului secund a avut loc o fază ciudată. Fundașul de la Sociedad, Duje Caleta-Car, aproape că l-a dezbrăcat de tricou pe un adversar în propriul careu, așa că Alaves a mai primit un penalty, dar de această Toni Martinez nu a învins portarul. Ratarea s-a dovedit a fi fatală. Goncalo Guedes și Orri Oskarsson au punctat în tricoul celor de la Real Sociedad, care a învins cu 3 la 2.
În semifinale a ajuns și cealaltă forță din Țara Bascilor, Athletic Bilbao, care a jucat pe Mestalla, terenul Valenciei. Atacantul liliecilor, Umar Sadiq, a fost erou și personaj negativ, după ce a înscris în propria poartă, dar și în cea adversă în prima repriză. Ernesto Valverde i-a introdus în teren pe frații Nico și Inaki Williams, iar peste câteva minute, Bilbao a beneficiat de o lovitură de la 11 metri. Portarul Dmitrievski a salvat-o pe Valencia, care nu a putut să păstreze remiza. În al șaselea minut de prelungire, Nico Williams i-a centrat fratelui său, Inaki, care a adus victoria dramatică, scor final: 2 la 1.
Athletic Bilbao și Real Sociedad s-au alăturat în careul de ași al Cupei Spaniei, deținătoarei trofeului, FC Barcelona. În această seară, Real Betis o întâlnește pe Atletico Madrid pentru a stabili ultima semifinalistă.
