Bayern Munchen a cucerit pentru al 11-lea an la rand titlul in Germania, dupa o ultima etapa dramatica. Bavarezii au devenit campioni in urma unui succes obtinut pe terenul celor de la FC Koln, pe cand marea rivala Borussia Dortmund a remizat 2 la 2 cu Mainz.
Pentru Bayern acesta este titlul cu numarul 33 din istoria clubului. Bavarezii si-au facut bine treaba, s-au impus in fata celor de la FC Koln si au sperat ca lidera Borussia Dortmund se va impiedica. Asa si a fost. Bayern Munchen a castigat partida sa cu 2 la 1, gratie unui gol superb inscris de Jamal Musiala in minutul 89.
Apoi, bavarezii au primit un ajutor nesperat din partea celor de la Mainz, care au remizat cu Borussia Dortmund, scor 2 la 2. Gazdele au inceput groaznic disputa cu Mainz si au primit gol in minutul 15. Sebastien Haller a avut sansa egalarii 4 minute mai tarziu, dar atacantul a irosit lovitura de la 11 metri. Ca sa fie totul si mai rau, Mainz a facut 2 la 0.
Raphael Geurreiro a redus din diferenta pentru echipa lui Terzic in minutul 69 al partidei, dar a fost insuficient pentru ca Dortmund sa revina in meci si sa evite dezastrul. Chiar daca Niklas Sule a egalat in al 6-lea minut de prelungire, rezultatul nu a fost indeajuns. Dortmund incheie pe locul 2 in Bundesliga la egaliate de puncte cu rivala Bayern Munchen, dar cu un golaveraj inferior.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

