Dupa ce a ratat doua ocazii in debutul intalnirii, Bayern Munchen a reusit sa inscrie in minutul 30. Frank Ribery a fost cel care a transformat in gol o centrare a lui Thomas Mueller.
Daca jucatorii lui Stuttgart credeau ca isi vor reveni dupa pauza, sperantele le-au fost naruite de golul lui Mario Gomez, din minutul 46.
In continuare, Bayern nu le-a oferit adversarilor sansa de a marca golul de onoare. Bavarezii s-au calificat in semifinalele Cupei Germaniei, alaturi de Greuther Furth, Borussia Monchengladbach si Borussia Dortmund. Tragerea la sorti va avea loc sambata.


