Biatlonista rusa Alina Stremous, care va evolua sub drapelul Moldovei la Olimpiada din China, este in forma inainte de Jocurile Olimpice. Aseara, sportiva noastra a urcat pe podiumul de premiere la Campionatul European.

Publicat:27.01.2022, 20:35

Alina Stremous a cucerit medalia de argint in cursa individuala de la Campionatul European din Germania. Ea a avut nevoie de 44 de minute si 35 de secunde, pentru a parcurge distanta de 15 kilometri, iar din cele 20 de tinte a ratat doar una.

Alina STREMOUS, BIATLONISTA:“Sunt bucuroasa. Dupa final de cursa, simt niste emotii de nedescris. Pur si simplu, ma coplesesc.”

Tanara urmeaza sa evolueze si in alte curse la turneul din orasul Arber, aceasta fiind ultima competitie inainte de Olimpiada.

Alina STREMOUS, BIATLONISTA:“Acum, scopul nostru principal este sa obtinem o forma buna, cu ajutorul competitiilor.”

Alina Stremous este originara din Federatia Rusa si practica biatlonul de peste 10 ani. 

Alina STREMOUS, BIATLONISTA:„In mod special, imi place sa trag la tinta. Cred ca asta si m-a atras sa practic biatlonul.”

Sportiva de 26 de ani afirma ca a avut putine sanse sa ajunga in nationala de biatlon din Rusia. Pentru a se califica mai usor la turneele internationale, tanara a decis sa evolueze sub drapelul Moldovei.

Alina STREMOUS, BIATLONISTA:“Mi-am dorit mai multe oportunitati pentru a ma realiza, iar aici eu consider ca le-am obtinut.”

Biatlonista viseaza sa devina campioana olimpica. Fiind la prima participare la Olimpiada, sportiva si-a stabilit un obiectiv mai usor de indeplinit.

Alina STREMOUS, BIATLONISTA:“Va fi super, daca voi ajunge in primii 10-20, intrucat va fi prima mea participare la Olimpiada.”

La Jocurile Olimpice din China, tara noastra va fi reprezentata de un lot format din cinci sportivi. Biatlonistii isi vor incepe evolutia pe cinci februarie, cand vor participa in proba mixt.