Echipa pregatita de Mano Menezes a fost eliminata de catre Paraguay, in urma loviturilor de departajare. Brazilienii au ratat tot ce au putut.

Surprize peste surprize la Copa America. Dupa ce Argentina a parasit competitia, a venit randul Braziliei sa plece acasa. Echipa lui Mano Menezes s-a oprit si ea in sferturile de finala. Dupa ce in grupe Brazilia a obtinut o remiza cu Paraguay chiar in ultimul minut de joc, partida din sferturi dintre cele doua s-a incheiat de asemenea la egalitate. Dupa 120 de minute a fost 0 la 0. Au urmat loviturile de departajare, iar brazilienii Blumer Elano, Thiago Silva, Andre Santos si Fred au reusit perfomanta de a rata toate loviturile. Paraguay a inscris de doua ori si s-a calificat in semifinale.

Intr-un alt sfert de finala Venezuela a castigat cu 2 la 1 in fata selectionatei Chile. Oswaldo Vizcarrondo a deschis scorul pentru Venezuela in prima repriza. Humberto Suazo a reusit sa egaleze pentru Chile, insa nu a fost suficient. Gabriel Cichero a adus din nou Venezuela in avantaj cu 9 minute inainte de final. Venezuela a ajuns astfel in semifinale, acolo unde va intalni nationala din Paraguay. In prima semifinala Uruguay si Peru se vor lupta pentru un loc in ultimul act la Copa America.