În Belgia, Brugge a învins-o surpinzător pe AS Monaco cu scorul de 4 la 1. Monegascii au avut parte de o deplasare cu ghinion. O defecțiune la aerul condiționat din avionul care trebuia să-i ducă pe jucătorii lui AS Monaco la Bruges a stârnit scene haotice la bord. Jucătorii lui AS Monaco s-au dezbrăcat la bustul gol încercând să evite căldura.
Clipurile care îi arătau pe jucători în lenjerie intimă au fost postate de starul celor de la Monaco, Jordan Teze. Interiorul avionului devenise o adevărată saună, așa că fotbaliștii au încercat să se răcorească, apelând la ajutorul unor evantaie improvizate. Temperatura a atins un nivel sufocant, iar jucătorii, leoarcă de transpirație, au renunțat la haine. Imaginile cu jucătorii lui AS Monaco rămași doar în boxeri în cabină, dar și pe pistă, au devenit virale.
Motivele tehnice le-au dat peste cap deplasarea și le-au purtat și ghinion. AS Monaco a ajuns în Belgia cu doar câteva ore înainte de joc, iar Brugge a profitat și i-a învins pe monegasci cu scorul de 4 la 1.
Rezultate la scor au avut loc și în alte două partide desfășurate aseară în Liga Campionilor. Eintracht Frankfurt a revenit de la 0 la 1 și a învins-o clar pe Galatasaray cu 5 la 1.
Iar campioana Portugaliei, Sporting Lisabona a câștigat cu 4 la 1 disputa împotriva debutantei Kairat Almaty, trei din cele patru goluri ale lusitanilor venind într-un interval de patru minute, în repriza a doua.
Etapa a doua din faza principală a Ligii campionilor va avea loc peste două săptămâni, pe 30 septembrie și 1 octombrie.