Campioana Franței, Paris Saint Germain, defilează în startul acestui sezon de Ligue 1, după ce a obținut cea de-a doua victorie la rând. PSG și-a demolat adversara, după un succesul spectaculos cu 6 la 0.

Paris Saint Germain a obținut a doua victorie consecutivă în campionatul Franței. Victima formației antrenate de Luis Enrique a fost Montpellier, care a fost învinsă cu scorul de 6 la 0 pe Parc des Princes. Chiar dacă a rămas fără Kylian Mbappe, plecat gratis în această vară la Real Madrid, PSG nu pare să aibă mari emoții în acest debut de sezon. Francezul Bradley Barcola a deschis scorul în minutul 4 al partidei, iar Marco Asensio a dublat avantajul în minutul 24, stabilind scorul pauzei.

În repriza secundă campioana Franței a continuat spectacolul în fața propriilor suporteri, iar același Barcola a dus scorul la 3 la 0, după ce a primit o pasă excelentă de la Ousmane Dembele, în minutul 53. 5 minute mai târziu, Achraf Hakimi a mărit avantajul parizienilor, iar la faza imediat următoare, Zaire-Emery a punctat si el pentru 5 la 0.

Scorul final a fost stabilit în minutul 82 de fundașul Lee Kang-In. A fost a doua victorie din tot atâtea meciuri pentru PSG în Ligue 1, care a marcat în total nu mai puțin de 10 goluri în acest sezon. Parizienii au primit un singur gol, în runda inaugurală, în deplasare la Le Havre, când a câștigat cu 4 la 1.