Campioana României, FCSB, rămâne cu doar trei puncte după patru etape în Liga Europei. Formația din București a pierdut pe terenul celor de la Basel, după ce a evoluat aproape tot meciul cu un jucător mai puțin pe teren. Portarul Târnovanu a fost eliminat pentru o eroare prostească.

După un început curajos al campioanei României în Evleția, portarul Ștefan Târnovanu a ieșit nechibzuit din poartă și a respins mingea cu mâna, chiar dacă se afla în afara careului. Goalkeeper-ul a fost eliminat imediat, iar în urma loviturii libere, Shaqiri a câștigat un penalty, după un nou henț, de această dată al unui fundaș în careul de pedeapsă. Veteranul și căpitanul de la Basel, Xherdan Shaqiri a înscris fără emoții de la 11 metri. Chiar și în inferioritate numerică, FCSB a căutat egalarea, Darius Olaru fiind cel mai periculos jucător. Căpitanul echipei române și-a atins obiectivul în minutul 57, când a creat un gol de poveste.

După execuția splendidă a lui Olaru a urmat asaltul ofensiv al elvețienilor. Vedeta de 34 de ani, Xherdan Shaqiri, și-a completat dubla cu o execuție „no look”, după care a oferit și un assit al lui Ibrahim Salah. FCSB a pierdut cu 1 la 3 și a rămas cu numai trei puncte, aflându-se pe locul 31 din 36. Campioana României urmează să dea piept în etapa a cincea din Europa League cu Steaua Roșie Belgrad. Sârbii au învins acasă cu 1 la 0 formația Lille, grație unui gol marcat în minutul 85 de Marko Arnautovic.

De partea cealaltă, Basel, care a acumulat șase puncte, o va întâlni în următoarea rundă pe Genk. Belgienii au disputat meciul etapei cu Braga. Formația lusitană a deschis scorul, dar Genk s-a impus cu 4 la 3 pe teren advers.