Campionatul de fotbal din Ucraina a fost suspendat din cauza razboiului izbucnit pe teritoriul tarii. Fotbalistul gruparii Veres Rivne, Mihail Ghecev, se afla intr-un cantonament in orasul Lvov cand au inceput conflictele armate. Cu prima ocazie, moldoveanul a urcat in masina personala si a pornit in drum spre casa.  

Mihail GHECEV, FOTBALIST: “Chiar aseara stateam cu baietii, discutam si spuneam ca totul o sa fie bine, nu va fi niciun razboi. Dimineata, in mare parte, ne-au trezit telefoanele cu stiri, noutati, sunete.”

Astazi, serviciul de presa al Premier Ligii din Ucraina a anuntat ca niciun meci din urmatoarele 30 de zile nu se va mai juca. Conducerile cluburilor i-au indemnat pe fotbalisti sa plece acasa.  

Mihail GHECEV, FOTBALIST: “Suntem doar la telefon, ne-au spus sa facem ce putem. Cineva merge acasa, cineva ramane in orasul unde traiam cu echipa.”

Jucatorul spune ca o mare problema pe care a sesizat-o sunt cozile din fata benzinariilor.  Soferii isi pot alimenta masinile cu maxim 20 de litri de combustibil de la o singura statie PECO.

Mihail GHECEV, FOTBALIST: “Pe drumul liber, cum mergem noi, poate sa treaca un tanc sau vehicule cu munitii, pot sa spun ca am vazut de toate. ”

Mihil Ghecev este legitimat la formatia Veres Rivne de la inceputul acestui an. Jucatorul de 23 de ani a disputat 11 meciuri in campionatul de fotbal al Ucrainei.