Campionul ultimelor două ediții la Australian Open, Jannik Sinner, a început cursa de apărare a trofeului cu un succes categoric. Adversarul său a abandonat după setul doi și a izbucnit în lacrimi. Marea surpriză din ultimele meciuri ale primei primei runde a fost eliminarea lui Joao Fonseca.

Jannik Sinner nu a avut o misiune complicată în primul tur. Regele de la Melbourne în 2024 și 2025 a câștigat primul set cu 6 la 2 în fața lui Hugo Gaston, iar la sfârșitul celui de-al doilea a fost 6 la 1. Francezul nu a mai putut continua din cauza problemelor fizice și s-a retras, izbucnind în lacrimi. Jannik Sinner a dat dovadă de clasă și l-a consolat pe Gaston. Italianul de pe locul doi în lume va juca în următoarea etapă cu reprezentantul gazdelor, James Duckworth, care a trecut de croatul Prizmic în aproape patru ore și jumătate. Câștigătorul acestei perechi va juca împotriva lui Yibing Wu sau Eliot Spizzirri, care au obținut victorii neașteptate. Wu a trecut de Luca Nardi, iar Spizzirii a reușit surpriza nopții.

Americanul calificat pentru prima dată la Australian Open l-a învins cu 3 la 1 pe Joao Fonseca. Brazilianul de 19 ani, fost campion la ATP Next Gen, a avut probleme cu spatele, care i-au influențat prestația. Alți jucători din SUA, cu statut de mari favoriți, nu și-au dezamăgit fanii. Tenismenul de pe locul 9 mondial, Taylor Fritz, a triumfat în fața lui Vanetin Royer, iar al optulea favorit, Ben Shelton a bătut cu 3 la 0 un alt francez, pe Ugo Humbert.

Australian Open continuă la noapte, când va debuta turul doi competițional. Până dimineața sunt programate 16 meciuri.