Carlos Alcaraz a câștigat în premieră turneul de la Roland Garros. Acesta este al treilea trofeu de Grand Slam din cariera spaniolului în vârstă de 21 de ani. Alcaraz are un bilanț perfect în finalele de Grand Slam, câștigând de fiecare dată.
Carlos Alcaraz a devenit campion după o finală epică de 5 seturi contra germanului Alexander Zverev. Spaniolul a condus cu 1 la 0 la seturi, dar neamțul a opus rezistență și a câștigat următoarele 2 acte.
Alcaraz a fost nevoit să revină de la 1 la 2 și s-a impus de o manieră categorică în ultimele 2 manșe cu 6 la 1 și 6 la 2 și a câștigat în premieră trofeul de la Roland Garros.
În vârstă de 21 de ani, Alcaraz a devenit totodată cel mai tânăr jucător din Era Open care a câștigat titluri de Grand Slam pe cele 3 suprafețe, pe zgură, iarbă și hard.
Competiția din acest an din Paris a adus însă și alte noutăți. Este vorba de o schimbare de generație. Chiar dacă a pierdut în semifinale, oficial, de astăzi, Jannik Sinner este noul număr 1 în clasamentul mondial. Este primul lider italian din istoria topului ATP. Iar noul rege de la Roland Garros, Carlos Alcaraz, a urcat pe locul 2, făcând ca Novak Djokovic să ajungă pe poziția a treia.

