Carlos Alcaraz l-a invins in batalia generatiilor pe Novak Djokovic. Ibericul de numai 20 de ani a castigat finala de la Wimbledon, in fata sarbului, cucerind primul sau titlu pe iarba londoneza. Meciul decisiv a durat aproape cinci ore si a fost o batalie redutabila a celor mai buni doi tenismeni din circuit. Astfel, Djokovic a ramas cu sapte trofee la Grand Slam-ul Marii Britanii, unde a suferit primul esec dupa o serie de 32 victorii consecutive.
Conform protocolului, patronul de la All England Club, printesa de Wales, Kate Middletone, i-a inmanat trofeul lui Carlos Alcaraz. Jucatorul spaniol a cucerit al doilea sau titlu de Mare Slem, dar primul pe suprafata de iarba, asta desi a participat abia a treia oara la Wimbledon. Finala de cinci stele contra lui Novak Djokovic a confirmat asteptarile tuturor fanilor si expertilor. In joc era nu doar trofeul, ci si prima pozitie in ierarhia mondiala, ocupata de Alcaraz inaintea meciului. Primul set a fost transat de tenismenul sarb. Djokovic s-a impus fara drept de apel cu 6 la 1.
Urmatoarele acte au fost complet diferite. Alcaraz a castigat setul doi la tie-brek si pe al treilea cu 6 la 1. Insa a urmat o alta revenire pe tabela de scor, de data aceasta, din partea lui Djokovic, care a trimis duelul in decisiv. In al cincilea set, Alcaraz, care este cu 16 ani mai tanar decat Djokovic, a fost mai precis, mai rapid si mai lucid, reusind sa smulga victoria cu 6 la 4.
Carlos ALCARAZ, TENISMEN: „Cand m-am nascut, tu deja castigai turnee. Este fascinant, cred ca si acum esti intr-o forma buna, asa cum ai spus la 36 de ani esti ca la 26.”
Alcaraz si-a luat revansa in fata lui Djokovic pentru infrangerea din semifinala de la Roland Garros si a intrerupt mai multe serii consecutive incredibile pe care le detinea sarbul. „Nole” nu pierduse mai bine de 10 ani pe Terenul Central de la Wimbledon, adica 45 de meciuri, si castigase ultimele patru editii ale turneului. In acelasi timp, Djokovic a ramas cu sapte trofee pe iarba din Londra, cu unul mai putin decat liderul absolut, Roger Federer. Desi a facut glume dupa meci, emotiile l-au coplesit la un moment dat pe tenisemul de 36 de ani.
Novak DJOKOVIC, TENISMEN: „ - A fost un an productiv. Esti in continuare mandru de ce ai obtinut pana acum?
– Voi fi, probabil, maine dimineata. Azi nu atat de mult. ”
„Imi cer scuze.”
Djokovic continua sa fie cel mai titrat jucator din istoria competitiilor de Mare Slem, cu 23 de trofee. Sarbul, care a rescris istoria sportului alb, a ramas pe treapta secunda in ierarhia masculina si s-a ales cu aproape 1,4 milioane de euro. De partea cealalta, Carlos Alcaraz si-a pastrat statutul de lider ATP si a incasat circa 2 milioane 750 de mii de euro. In bataliile directe contra lui Djokovic, spaniolul conduce cu 2 la 1.

