Carolina Hurricanes este noua campioană a ligii nord-americane de hochei. Reprezentanta Conferinței de Est a câștigat Cupa Stanley după o pauză de 20 de ani, fiind doar al doilea titlu al său din istoria francizei. În marea finală din NHL, Carolina a învins-o în serie pe Vegas Golden Knights, meciul decisiv fiind jucat noaptea trecută în Las Vegas.

După două decenii, Carolina Hurricanes și-a adăugat în mica vitrină de trofee a doua Cupă Stanley. Pentru al treilea sezon la rând, campioana NHL vine din est, după Florida Panthers, care deținea ultimele două titluri. Carolina a câștigat sezonul regulat în conferința sa, pornind drept mare favorită în play-off. 

Hurricanes și-a respectat statutul și s-a calificat în finala ligii nord-americane de hochei, unde a dat piept cu Vegas Golden Knights, campioana din 2023. După cinci meciuri în serie, Carolina conducea cu 3 la 2, așa că mai avea nevoie de o victorie. Al șaselea duel s-a jucat pe terenul cavalerilor din Vegas, care s-au văzut conduși din minutul 4. Jackson Blake a dublat avantajul în repriza secundă, iar pe final danezul Nikolaj Ehlers a marcat în poarta goală.

S-a încheiat 3 la 0, iar Carolina Hurricanes a obținut pe terenul rivalei a patra victorie, care a închis seria. Căpitanul Jordan Staal a fost numit cel mai bun jucător din play-off, fiind, la 37 de ani, cel mai vârstnic hocheist care primește acest titlu. Totodată, Rod Brind’Amour, căpitanul echipei în 2006, când a fost cucerit primul titlu din istorie, a revenit la cârma lui Hurricanes în 2018, de această dată ca antrenor. Odată cu victoria de aseară, el a intrat într-un club select, devenind al șaptelea om din istoria NHL care cucerește Cupa Stanley atât ca jucător, cât și ca antrenor al aceleiași formații. 

Carolina Hurricanes s-a fondat în 1997 și este urmașa grupării Hartford Whalers, care nu reușise să câștige niciun titlu în liga nord-americană de hochei. În schimb, acum formația are două trofee, după ce primul a venit în 2006.