Cel mai mare jucator european de hochei, Jaromir Jagr a avut parte de o retragere oficiala superba. Jagr a decis sa puna capat unei cariere senzationale, la capatul careia a devenit al doilea cel mai bun jucator din NHL, raportandu-ne la contributiile sale pasa+gol. El s-a intors pe terenul lui Pittsburgh Penguins, acolo unde a scris istorie, echipa care ii va retrage tricoul cu numarul 68.
Jaromir Jagr a avut parte si de un discurs emotionant la final de cariera.
Jaromir JAGR, HOCHEIST PITTSBURGH PENGUINS: “ E o onoare sa fiu aici cu voi. Nici macar nu a trebuit sa marchez. E superb si e o onoare. Sunt onorat deoarece Pittsburgh Penguins si conducerea acestui club au decis sa retraga tricoul meu, cel cu numarul 68. ”
Jaromir Jagr, legenda celor de la Pittsburgh Penguins, s-a retras oficial din hochei, la varsta de 52 de ani. Cehul s-a intors pe terenul celor de la Pittsburgh Penguins, acolo unde si-a petrecut cea mai mare parte a carierei si unde a avut parte de cele mai frumoase amintiri. Jagr a evoluat la Penguins in perioada 1990-2001, fiind primul ceh care a jucat vreodata in NHL. Dupa mai multe aventuri la o multime de echipe, Jagr s-a intors la “acasa” pentru meciul de retragere. El a fost prezent la incalzirea dinaintea partidei dintre Pittsburgh Penguins si Los Angeles Kings. Toti jucatorii lui Penguins au iesit pe teren cu tricoul cu numarul 68, cel purtat de Jagr aici, dar care va fi retras de club.
Jaromir Jagr nu a mai evoluat in NHL din 2017, dar a jucat ocazional in Extraliga din Cehia, pentru Kladno, echipa din orasul sau natal. El a contribuit la 1921 de puncte in liga nord americana de hochei, adica a reusit 766 de goluri si 1155 de assisturi, aflandu-se pe locul 2 intr-un clasament all time. 11 din cele 24 de sezoane din NHL au fost petrecute de Jagr la Penguins, castigand Cupa Stanley in 1991 si 1992 si trofeul pentru cel mai bun jucator al sezonului in 1998-1999.

