CFR Cluj a facut inca un pas gresit in lupta pentru titlu. Feroviarii au terminat la egalitate, scor 1 la 1, partida de aseara cu Petrolul Ploiesti. CFR nu a obtinut nicio victorie in ultimele 3 meciuri din Campionatul Romaniei.
Petrolul a jucat mai agresiv in prima repriza a duelului cu liderul clasamentului, CFR Cluj. Mustivar a reluat cu capul o centrare a lui Maxim dintr-o lovitura libera, dar mingea a lovit transversala. Putin mai tarziu ploiestenii au obtinut un penalty, cand Camora l-a faultat pe Oprita. La aceasta faza Camora a fost eliminat pentru al doilea galben.
Hamza a transformat fara probleme lovitura de la 11 metri. Petrolul nu a stiut sa profite de superioritatea numerica, ratand multe ocazii de gol. Cea mai mare sansa de a majora avantajul a fost irosita de Mustivar: atacantul din Cape Verde a nimerit bara.
CFR a reusit sa egaleze dintr-o faza care nu anunta nimic. Sougou a deviat foarte bine mingea pentru Ronny, care nu a ratat dintr-o pozitie 1 la 1 cu Hamutovski. Brazilianul ar fi putut realiza o dubla, insa nu a nimerit putin poarta. Finalul meciului a adus cate o ocazie buna pentru fiecare echipa. Oprita a centrat perfect pentru Hamza, care a lovit prost din apropierea portii.
De partea cealalta sansa clujenilor a fost ratata de Liviu Ganea.
Partida s-a incheiat cu 1 la 1 si de acest rezultat pot profita alte contrcandidate la titlu - Dinamo si Steaua, care au cu 6 puncte mai putin decat CFR. Gruparea din Ghencea va juca in aceasta seara cu Otelul Galati, in timp ce dinamovistii vor intalni luni Concordia Chiajna.


