Chelsea Londra a invins in deplasare gruparea Burnley cu scorul de 4 la 0. Totusi, dupa meci antrenorul aristocratilor, Tomas Tuchel, s-a aratat nemultumit de compartmentul manifestat de fanii echipei sale in timpul actiunii de solidaritate fata de Ucraina.
Fanii aristocratilor au scandat numele lui Roman Abramovich, in timp ce jucatorii si ceilalti suporteri din tribune tineau un minut de reculegere. Miliardarul rus, care s-a aflat 19 ani la conducerea clubului Chelsea, a anuntat zilele trecute ca a decis sa vanda echipa din Londra. La conferinta de dupa partida din Burnley, Tomas Tuchel s-a adresat microbistilor care au ignorat actiunea de respect fata de Ucraina.
“Doar un minut de respect, nu este momentul pentru a fi scandat alt mesaj. Este momentul sa arati respect. Am vrut sa participam la momentul de solidaritate, deoarece asta suntem noi ca si club.”
Chelsea a obtinut o victorie usoara in meciul cu Burnley. Detinatorea trofeului Ligii Campionilor a inscris de patru ori in repriza secunda. Cu o dubla s-a remarcat Kai Havertz.
Chelsea Londra se afla pe locul 3 in campionatul englez de fotbal. Cu o treapta mai sus se pozitioneaza FC Liverpool. Cormoranii au invins in deplasare adversarii de la West Ham, gratie reusitei lui Sadio Mane.

