Chelsea Londra si-a luat revansa in fata lui Leicester, dupa infrangerea suferita in finala Cupei Angliei. Discipolii lui Thomas Tuchel au invins cu 2 la 1 si, astfel, au urcat pe locul trei in clasamentul din Premier League. Vulpile au coborat pe pozitia cu numarul patru si risca sa piarda si calificarea in Liga Campionilor.
Fundasul Antonio Rudiger a marcat primul gol. Neamtul a trimis, cu capul, balonul in plasa adversarilor de la Leicester. Peste cateva faze, mijlocasul Jorginho a marit avantajul londonezilor. Italianul a realizat o lovitura de la punctul cu var. Chiar si asa, vulpile nu s-au lasat usor invinse si pe final au marcat un gol. Kelechi Iheanacho a iesit la rampa cu un sut din interiorul careului.
Asadar, Chelsea invinge cu 2 la 1 si urca pe locul trei in clasament, avand 67 de puncte la activ, iar Leicester este cu o treapta mai jos, la o lungime in spate. Acum vulpile risca sa ajunga pe locul 5 si sa rateze calificarea in Liga Campionilor, asta daca astazi Liverpool va invinge la Burnley. Intre timp, tot ieri, Manchester City, care deja si-a garantat titlul de campioana in Premier League, a suferit o infrangere neasteptata in duelul cu Brighton. Desi conduceau cu 2 la 0, fiind in 10 jucatori pe teren, cetatenii au scapat situatia de sub control. Fotbalistii lui Albion au intors scorul in favoarea lor, gratie reusitelor semnate de Trossard, Webster si Burn.

