Luptă acerbă pentru primele opt locuri din Liga Europei, care oferă calificarea directă în optimi. Clasamentul nu s-a schimbat deloc față de etapa trecută, toate echipele din top 8 înregistrând victorii. Lidere sunt Olympique Lyon, Midtjylland și Aston Villa, cu același număr de puncte.
Olympique Lyon este lidera clasamentului unic din Liga Europei, după ce ieri a învins-o cu 2 la 1 pe Go Ahead Eagles. Toate golurile au fost marcate în primele 11 minute ale întâlnirii din Franța. Lyon a adunat 15 puncte și împarte prima poziție în clasamentul general cu surpriza Midtjylland și Aston Villa. Danezii de la Midtjylland, veniți din calificări, au obținut a cincea victorie, de data aceasta, 1 la 0 cu Genk. Totodată, Aston Villa s-a impus cu 2 la 1 pe terenul celor de la Basel într-un duel dificil.
Echipele de pe podium sunt urmate de alte trei formații, care au doar cu un punct mai puțin. Este vorba de Real Betis, Freiburg și Ferencvaros. Betis a câștigat cu 3 la 1 în Croația, contra viitoarei adversare a celor de la FCSB, Dinamo Zagreb. Freiburg a trecut cu 1 la 0 de Salzburg, iar Ferencvaros a triumfat, tot la limită, scor 2 la 1, acasă împotriva uneia dintre marele dezamăgiri ale turneului, Rangers.
Rangers are doar un punct, la fel ca Malmo, Utrecht și Maccabi Tel Aviv. Singura echipă fără puncte acumulate, cu șase eșecuri pe linie, este Nice. Francezii au pierdut aseară cu 0 la 1 disputa împotriva celor de la Braga. Echipa portugheză ocupă locul 7, cu 13 puncte, la fel ca și rivala din campionat, Porto, care completează top 8, ce oferă calificarea directă în optimi.
