Clubul Dacia Buiucani a obtinut aseara o victorie spectaculoasa, intr-un duel cu sapte goluri marcate. Echipa antrenata de Andrei Martin a invins-o la limita pe Zimbru Chisinau.
Timp de 16 minute, fotbalistii legitimati la formatia Dacia Buiucani au trimis de patru ori balonul in plasa celor de la Zimbru Chisinau. Vitalie Dumbrava si Nicu Namolovan au bifat cate un gol, iar Vasile Bitlan a semnat dubla. Pe final, insa, gruparea pregatita de Vlad Boian a scurtat din diferenta. Maxim Mihaliov a inscris o data, in timp ce Eugeniu Sidorenco si-a trecut de doua ori numele pe lista marcatorilor. Meciul s-a incheiat cu scorul de 4 la 3, in favoarea clubului Dacia Buiucani.
Si FC Balti a inregistrat victorie aseara. Gruparea condusa de Serghei Cebotari s-a impus cu 1 la 0 in duelul cu Dinamo-Auto. Nichita Picus a avut rolul decisiv.
FC Balti se afla pe a treia treapta in tabela, fiind urmata de Dacia Buiucani. Zimbru Chisinau este pe penultimul loc, iar Dinamo-Auto este ultima clasata in Super Liga Moldovei.

