Corvinul Hunedoara revine în prima ligă de fotbal a României, după o așteptare de 34 de ani. Echipa moldoveanului Ion Cărăruș și-a asigurat matematic promovarea, cu două etape înainte de sfârșitul sezonului în eșalonul secund.
Corvinul Hunedoara a găzduit în a opta etapă din play-off-ul ligii secunde partida cu Voluntari. Din minutul 22, gazdele au fost în avantaj, după golul semnat de portughezul Pedro Albino în urma unui corner. Abia de s-a reluat jocul, iar Corvinul a beneficiat de o nouă fază fixă.
Voluntari s-a apărat lamentabil și de această dată, iar nigerianul Gideon Goodlad a dublat avantajul. Echipa oaspete a avut mai multe ocazii bune, în special după jumătatea actului secund, însă nu a reușit să reducă din diferență. Corvinul a învins cu 2 la 0, iar sărbătoarea din tribune a început în prelungiri.
În play-off-ul din liga secundă au mai rămas două etape, iar primele clasate promovează direct. Corvinul conduce în clasament, cu 68 de puncte, Sepsi este la opt puncte în spate, având trei meciuri de jucat, iar Voluntari se află la 10 puncte în spate. Așadar, cei de la Corvinul sunt siguri de promovare și mai au nevoie de puncte pentru a deveni campioni. Fanii au coborât pe teren pentru a sărbători alături de jucători cu cântece și fumigene.
Corvinul revine pe prima scenă a fotbalului românesc pentru prima dată din 1992, depășind problemele financiare și cele legate de obținerea licenței. În 2024, clubul din Hunedoara a reușit performanța spectaculoasă de a câștiga Cupa României, iar această promovare a fost o promisiune îndeplinită, făcută lui Mircea Lucescu, care s-a stins pe 7 aprilie, iar în anii 80’ a dus echipa pentru prima dată în cupele europene din postura de antrenor-jucător.

