Cristiano Ronaldo a avut parte de o prezentare fastuoasa la gruparea FC Al-Nassr. Cel putin 25 de mii de oameni s-au adunat in tribunele arenei de acasa a gruparii arabe, pentru a-l intampina pe castigatorul a cinci “Baloane de Aur”.
Cristiano Ronaldo a fost aclamat minute in sir de fanii prezenti pe stadionul Mrsool Park, unde noua echipa a lusitanului isi disputa partidele de acasa. Conducerea clubului FC Al-Nassr a pregatit un show fantastic de lumini pentru a-i ura bun-venit atacantului de 37 de ani, care este considerat cel mai important transfer din istoria campionatului Arabiei Saudite.
Cristiano RONALDO, JUCATORUL ECHIPEI “AL-NASSR”: “ Stiu ca acest campionat este extrem de competitiv. Oamenii nu stiu, dar liga araba este competitiva. Vreau sa fac oamenii fericiti, acesta este scopul meu. ”
Dupa un scurt discurs al atacantului portughez, pe teren si-a facut aparitia si familia jucatorului de 37 de ani. Toti, cu exceptia partenerei sale, purtau uniforma de joc a clubului Al-Nassr.
Cristiano Ronaldo a facut cunostinta deja cu noii sai colegi. Portughezul va purta numarul 7 pe tricou si ar putea debuta la noua sa echipa maine intr-un duel din campionatul Arabiei, acolo unde formatia Al-Nassr este lidera clasamentului.
“Sunt aici pentru a ajuta echipa sa castige, sa ma bucur si sa dau tot ce am mai bun din mine, asa cum o fac mereu.”
Transferul lui Ronaldo in Arabia Saudita a provocat extaz in randul fanilor. Oamenii au luat cu asalt magazinele clubului Al-Nassr din capitala Ryiadh pentru a cumpara tricouri cu numele jucatorului.
“ Acest transfer va motiva si dezvolta intreaga liga araba si toate cluburile din regiune. ”
“ Speram ca dupa acest transfer mai multi jucatori cu renume international vor fi atrasi de Arabia si Al Nassr, lucru care ne va onora.”
Conform presei straine, Cristiano Ronaldo a ales destinatia surprinzatoare de continuare a carierei, dupa despartirea de Manchester United, din cauza salariului impunator. Lusitanul ar urma sa primeasca circa 200 de milioane de euro pe sezon, in baza unui contract valabil pana in 2025. Acest lucru l-ar face cel mai bine platit fotbalist din istorie.

