Cursele de Formula 1 vor fi mai scurte începând din 2027, după ce echipele și FIA au ajuns la un acord pentru reducerea distanței standard a unui Grand Prix.
Schimbarea are legătură directă cu motoarele care vor fi folosite din sezonul următor. Formula 1 pregătește o creștere a debitului de combustibil, în condițiile în care raportul dintre puterea produsă de motorul cu ardere internă și cea electrică se va modifica.
De ce a decis Formula 1 să scurteze cursele
Inițial, Formula 1 a gândit noua generație de motoare pe baza unei împărțiri de 50%-50% între motorul pe benzină și sistemul electric.
În realitate, în 2026 raportul este de aproximativ 53%-47% în favoarea propulsiei termice. Din 2027, balanța se va înclina și mai mult în aceeași direcție, până la 58%-42%, iar în 2028 va ajunge la 60%-40%.
Pentru ca motorul pe benzină să producă mai multă putere, Formula 1 va permite un debit mai mare de combustibil, ceea ce înseamnă că mașinile vor consuma mai mult în timpul curselor.
Pentru a transporta suficient carburant, unele echipe ar fi fost nevoite să mărească rezervoarele, o modificare care ar fi adus costuri suplimentare și ar fi consumat din bugetul disponibil în cadrul plafonului financiar. Astfel, soluția aleasă a fost alta: reducerea distanței curselor.
Distanța standard a unei curse va coborî de la 305 kilometri la 290 de kilometri. În funcție de circuit, asta înseamnă, în general, cu două sau trei tururi mai puțin, scrie the-race.com.
Excepție face Monaco, unde cursa are deja cea mai mică distanță din calendar, aproximativ 260 de kilometri.
Acordul dintre echipe și FIA nu reprezintă încă ultimul pas procedural. Modificarea trebuie aprobată de Consiliul Mondial al Motorsportului, care urmează să se reunească online pe 15 octombrie. Votul este considerat, însă, o formalitate.
Se schimbă și regulile în cazul curselor întrerupte
Reuniunea de la Londra a adus și alte modificări ale regulamentelor. Una dintre ele vizează limita de timp în cazul curselor întrerupte de incidente sau condiții meteo.
În prezent, există o limită de două ore pentru timpul efectiv de cursă, dar și o regulă potrivit căreia timpul total scurs de la start nu poate depăși trei ore atunci când apar întreruperi. Această din urmă limită va fi eliminată.
A fost aprobată și o flexibilizare a regulilor privind sesiunile de antrenamente libere. În cazul în care acestea sunt întrerupte, directorii competiției vor avea mai multă libertate pentru a prelungi timpul disponibil.
Pentru 2027 se schimbă și regulile privind cutiile de viteze
De asemenea, FIA elimină obligativitatea omologării cutiilor de viteze, ceea ce le oferă constructorilor mai multă libertate să își dezvolte și îmbunătățească soluțiile tehnice.
Schimbarea este relevantă în special pentru Aston Martin. Echipa își dezvoltă din nou propria cutie de viteze, după ce în anii precedenți a folosit componente furnizate de Mercedes. Ultima cutie de viteze completă proiectată la Silverstone a concurat în 2004.
Pe lângă aceste decizii, FIA și echipele au convenit și alte modificări de detaliu ale regulamentului tehnic, nespecificate, pentru 2027, scrie golazo.ro.


