Daca in 2020 a devenit campioana europeana printre senioare, in acest an luptatoarea Anastasia Nichita s-a multumit doar cu bronzul competitiei, in categoria de pana la 59 de kilograme. In finala mica a Campionatului European de lupte din Polonia, moldoveanca s-a impus fara drept de apel, scor 8 la 0, in fata unei sportive din Turcia.
Anastasia Nichita nu a avut mila fata de rivala din Turcia in finala mica a turneului, in categoria de pana la 59 de kilograme. Din start, moldoveanca a dictat legea pe salteaua de lupta si s-a impus in prima runda cu 6 la 0, iar in repriza secunda a invins cu 2 la 0.
Asadar, luptatoarea noastra si-a adaugat in palmares medalia de bronz de la Campionatul European desfasurat in Polonia. Anul trecut, sportiva de 22 de ani a cucerit aurul la acest turneu. Intre timp, o alta moldoveanca, Emilia Budeanu, a pierdut sansa de a-si adjudeca medalia de bronz in categoria de pana la 50 de kilograme. In finala mica, disputata contra unei sportive din Polonia, compatrioata noastra a cedat cu 0 la 10.

