Arcasul Dan Olaru este primul sportiv moldovean calificat la Olimpiada din Paris. Compatriotul nostru a obtinut biletul, ocupand locul patru in proba individuala de la Jocurile Europene. Olaru a pierdut semifinala si duelul pentru bronz in fata adversarilor din Spania.

Publicat:29.06.2023, 20:25

Dan OLARU, ARCAS:„Sunt multumit ca din doua chestii care mi le-am propus, mi le-am pus drept scop aici, sa iau o medalie si sa obtin calificare la Paris, cel putin una am indelinit-o. Sunt bucuros.”

Dan Olaru a obtinut patru victorii consecutive de-a lungul turneului contra concurentilor din Austria, Spania, Tarile de Jos si Franta. Datorita acestor succese, sportivul nostru s-a calificat in semifinale, unde au mai ajuns doi spanioli si un neamt.

Pentru cei patru semifinalisti au fost puse la bataie doua cote olimpice. Ibericii erau deja calificati la Olimpiada in urma probei de dublu, asa ca Dan Olaru si germanul au obtinut locurile. Insa concursul a continuat, compatriotul nostru evoluand in semifinale contra ibericului Alvarino Garcia Miguel. A fost un duel echilibrat, fiecare arcas castigand cate doua seturi. In decisiv, spaniolul a fost mai precis si a invins cu 30 la 27.

Esecul din semifinale l-a trimis pe Dan Olaru in meciul penru medalia de bronz, unde a dat piept cu un alt iberic, Pablo Acha. De data aceasta, conationalul nostru a cedat categoric, cu 1 la 7.

Astfel, Dan Olaru a ocupat locul patru la Jocurile Europene, la fel ca in proba de dublu mixt, unde a facut pereche cu Alexandra Mirca. Rezultatul in proba individuala a fost suficient pentru ca arcasul de 26 de ani sa isi asigure calificarea la Jocurile Olimpice pentru a treia oara in cariera. Olaru este singurul moldovean care si-a asigurat pana acum biletul la Paris.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.