Criticat pe retelele de socializare de compatriotii sai dupa ce a sters steagul Rusiei de pe profilul personal de Instagram, Daniil Medvedev si-a motivat duminica gestul.
Lider mondial, Daniil a confirmat explicatia oferita de presedintele Federatiei Ruse de Tenis, Shamil Tarpischev, care a spus ca CIO (Comitetul International Olimpic) interzice folosirea drapelului Rusiei in aceste momente in care Vladimir Putin a ales sa invadeze Ucraina.
De asemenea, Medvedev a precizat ca, in momentul in care situatia o va permite, va folosi din nou steagul tarii sale.
"Scopul nostru este sa dezvoltam tenisul in tarile din care provenim si in intreaga lume. Pentru asta, trebuie sa joci tenis saptamana de saptamana, la fiecare turneu.
In prezent, singura modalitate de a continua sa joc este fara steag, iar eu voi respecta aceasta regula. Sper insa ca aceasta masura sa fie temporara.
Astept momentul in care vom putea purta din nou steagul langa numele noastre, ale sportivilor rusi" - Daniil Medvedev, potrivit agentiei rusesti RIA Novosti.
Gestul liderului ATP i-a revoltat pe unii dintre compatrioti, iar cei mai vehementi au cerut chiar retragerea cetateniei. Sportivul a fost atacat spunandu-se printre altele ca nu mai este de ceva timp al Rusiei, el traind si antrenandu-se in Vest: "E ca un pianist, canta pentru cine il plateste".


