France Football a venit în miez de noapte cu explicația pentru care Balonul de Aur a trecut în doar câteva ore din mâinile lui Vinicius jr. în cele ale campionului european, Rodri, scrie golazo.ro.
„În mod clar, Vinicius junior a suferit din cauza prezenței în top 5 a colegilor de echipă de la Real Madrid, Jude Bellingham și Dani Carvajal.
Matematic, Bellingham și Carvajal i-au luat din puncte, iar juriul a mai votat cu alți trei sau patru fotbaliști de la Real Madrid”, a declarat Vincent Garcia pentru L'Equipe.
Redactorul-șef de la France Football a comentat și decizia celor de la Real Madrid de a boicota gala care a avut loc în celebrul Théâtre du Châtelet, Paris.
„A fost o presiune uriașă din partea celor de la Real Madrid, dar am fost întotdeauna corect, la fel cum sunt și cu celelalte cluburi și poate tăcerea noastră i-a făcut pe cei de acolo să ia această decizie.
În acest an, câștigătorul nu a fost anunțat înainte. Am crezut că toți acceptă decizia, dar nu înțeleg de ce Real Madrid a vrut să schimbe regulile în ultimul minut.
Am fost neplăcut surprins de absența lor”, a mai spus Vincent Garcia pentru sursa citată.
Balonul de Aur, făcut din două plăci de alamă
Balonul de Aur nu este în totalitate din cel mai prețios dintre metale. Trofeul care se acordă celui mai bun fotbalist din lume este alcătuit din două plăci de alamă, sudate cu un pistol.
Apoi este șlefuit, placat cu aur de 18 karate și gravat cu sigla France Football și cu numele câștigătorului.


