Debut cu dreptul pentru Vegas Golden Knights in noul sezon al ligii nord-americane de hochei, care a inceput noaptea trecuta. Campioana in exercitiu s-a impus in prima etapa cu scorul de 4 la 1.

Vegas Golden Knights a inceput cursa de aparare a trofeului din NHL jucand impotriva formatiei Seattle Kraken. Detinatoarea titlului si-a confirmat statutul si conducea dupa prima repriza cu 2 la 0. Echipa din Nevada si-a majorat avantajul in actul secund, iar Seattle Kraken a redus din diferenta. Fugind dupa egalare, Kraken a scos portarul, lucru de care au profitat cei de la Knights. Eichel a inscris din propria jumatate de teren, stabilnd scorul final de 4 la 1.     

Si Tampa Bay Lightning a debutat cu o victorie in noua stagiune. Clubul din Florida s-a duelat cu Nashville Predators, iar dupa primele doua reprize scorul era de 1 la 1. In ultimul act echipele s-au dezlantuit, punctand de sase ori. Tampa Bay s-a impus cu 5 la 3.

Iar Chicago Blackhawks a avut o revenire spectaculoasa in batalia cu Pittsburgh Penguins. Condusi la un moment dat cu 2 la 0, jucatorii de la Blackhawks au castigat cu rezultatul de 4 la 2. 

Alte sase meciuri din liga nord-americana de hochei se vor desfasura in aceasta noapte. Traditional, 32 de echipe, impartite in doua conferinte, lupta pentru calificarea in play-off. Opt cele mai bune formatii din fiecare divizie vor obtine biletele in faza eliminatorie.