Debut perfect pentru Moldova la Campionatul European de rugby 7, găzduit de țara noastră. În fața propriilor suporteri, atât naționala masculină, cât și cea feminină au obținut victorii în primele două meciuri din faza grupelor. Pentru băieți obiectivul este păstrarea locului în eșalonul Trophy, al doilea ca valoare pe continent, în timp ce fetele au șanse bune de a promova în divizia superioară.
Reprezentativa feminină de rugby 7 a Moldovei a învins echipa similară din Muntenegru cu 57 la 0, iar seara a câștigat și în fața României. Bianca Rangu și Marina Pirojanschi au reușit câte un eseu în prima repriză. Pirojanshi a punctat și în partea secundă, iar Nicoleta Meșină a semnat ultimul eseu din acest meci pentru echipa noastră.
Oxana Bunici a reușit trei din patru transformări, iar Moldova a învins România cu 24 la 5. Ultima provocare din faza grupelor este Ungaria. Naționala feminină țintește sus, deoarece la prima etapă a Campionatului European, la început de lună în Croația, a ocupat locul trei, în spatele Ucrainei și Italiei.
Ion CEBOTARI, SELECȚIONERUL NAȚIONALEI FEMININE: „ Pentru acasă ne propunem la fel, să menținem același lucru, dar vom depune mai mult, mai mult efort. Am avut și cantonamente de pregătire deja pentru a urca mai sus.”
Dacă la Chișinău, unde are loc a doua fază a Campionatului European, elevele lui Ion Cebotari vor evolua la fel de bine, atunci vor putea promova în primul eșalon valoric european. Punctele obținute de echipe în Croația și Moldova, se vor suma, doar primele două locuri urmând să urce. Așadar, fetele noastre trebuie să devanseze Ucraina sau Italia, mizând și pe susținerea spectatorilor.
Nicoleta MEȘINĂ, JUCĂTOARE DE RUGBY: „Publicul este cel de-al optulea jucător, cum s-ar zice, pe lângă cei șapte din teren. Este susținerea noastră cea mai mare. Și da, din cauza lor sau datorită lor, o să aducem un rezultat mai bun. Presiunea din cauza lor și datorită lor pentru că ne susțin.”
La Chișinău are loc în paralel și concursul masculin. Haiducii au bătut Elveția cu 22 la 10 și Danemarca cu 20 la 7. În prima etapă a Europeanului, Elveția încheia pe primul loc, iar danezii – pe al șaselea.
După două victoii urmează ultimul meci din grupe contra Ungariei, la fel ca și în cazul fetelor.
Alexandru BEJAN, SELECȚIONERUL NAȚIONALEI MASCULINE: „Am schimbat puțin tactica de joc. S-a schimbat puțin componența. Cu părere de rău, unele schimbări de componență nu au fost, nu au fost dorite, au fost din cauza accidentărilor, dar unele au fost dorite.”
Așadar, pot fi făcute primele calcule. Băieții au fost pe ultimul loc din 12 reprezentative în Croația, așa că vor să încheie cât mai sus.
Anatol CURECHI, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI DE RUGBY: „ Pe termen scurt, mă refer la competiția din aceste trei zile, fetele, podiumul cel puțin, iar la băieți top 6 reiese din calculele reale, pentru ca la băieți toate echipele sunt foarte echilibrate. Deci ultimii ani, edițiile ultimilor ani arată cum țările care într-o etapă se pot clasa pe poziția numărul 1, la a doua etapă se clasează pe poziția 8 sau 9.”
Atât naționala feminină, cât și cea masculină aproape și-au asigurat prezența în play-off-ul Campionatului European de la Chișinău înaintea ultimului meci din grupe. Turneul continental, jucat pe stadionul Dinamo din Chișinău, continuă mâine și va culmina cu finala programată duminică.

