Debut superb la Jocurile Olimpice pentru tenismena din România Jaquelina Cristian. Sportiva de peste Prut a reușit o surpriză de proporții, după ce a întors scorul și a eliminat-o pe favortia gazdelor, Caroline Garcia, în prima rundă.

Jaqueline Cristian, numărul 61 în ierarhia feminină, a dat peste cea mai bine clasată franțuzoaică în top, Caroline Garcia, ocupanta locului 25 WTA. După primul set totul era în defavoarea româncei – de la fani la scorul de pe tabelă. Însă, Jaqueline Cristian pregătea o mare surpriză. Aceasta s-a impus cu 6 la 3 și 6 la 4, câștigând duelul.

Jaqueline CRISTIAN, TENISMENĂ: „ Eram eu contra a nu știu câte mii de oameni, o națiune întreagă. E una din cele mai frumoase zile ale mele ca și sportivă.”

Adversara ei din turul doi al Jocurilor Olimpice va fi fosta lideră mondială, Anjelique Kerber. Actuala jucătore din fruntea ierarhiei, Iga Swiatek a început bine turneul olimpic. Poloneza, mare favorită la câștigarea unui nou trofeu pe zgura franceză, după 3 titluri consecutive la Roland Garros a dispus în două seturi de o altă româncă, Irina Begu.

Ultima tenismenă de peste Prut, calificată la Olimpiadă, Ana Bogdan, a dat în primul tur peste Jasmine Paolini, finalista din acest an la două turnee de Mare Șlem. Italianca s-a impus cu 7 la 5 și 6 la 3, lăsând România cu o singură jucătoare pe tabloul principal.