Desi intreaga lume este in carantina din cauza virusului, autoritatile din Rusia au permis ca meciurile din campionat sa se desfasoare in mod normal, fara restrictii. Asa ca partida dintre Zenit Sankt Petersburg si Ural a fost jucata in fata a 33 de mii de suporteri. Fanii au afisat si un banner cu inscriptia: “Suntem toti infectati cu fotbal si vom muri pentru Zenit!”.
Duelul dintre aceste doua echipe s-a remarcat si prin numeroase goluri. Jucatorii lui Zenit au reusit de 7 ori sa trimita balonul in plasa adversa. Pe cand Ural, doar o singura data, prin Andrei Punyukov. Omul meciului a fost desemnat atacantul lui Zenit, Sardar Azmoun, care a reusit un hat-trick si a oferit si o pasa decisiva.
Intre timp, Spartak Moscova a avut parte de o partida usoara cu formatia Orenburg. Cu toate ca au inceput slab duelul si au incasat un gol in primele minute, jucatorii alb-rosii si-au revenit repede si au marcat 3 goluri pana la fluierul final.
Tot ieri si Rubin Kazan a smuls o victorie in partida cu Arsenal Tula. Singurul gol al meciului a fost marcat in minutul 43 de georgianul Zuriko Davitashvili.

