Luptătorul MMA din Moldova, Ion Cuțelaba, a fost învins noaptea trecută în UFC. Conaționalul nostru a rezistat mai puțin de două runde cu Navajo Stirling în cușcă, neozeelandezul fiind neînvins până acum.

Ion Cuțelaba nu a riscat să lupte foarte mult în picioare cu Navajo Stirling, care este fost luptător de kickbox și a trimis de la început duelul la sol. Neozeelandezul a scăpat dintr-o capcană a luptătorului moldovean, care a vrut să încheie bătălia repede și s-a ridicat. Loviturile sale au părut mai accentuate, dar Stirling s-a dezlănțuit cu adevărat în runda secundă, când a folosit mult genunchii și coatele. Cuțelaba în schimb a mai avut încercări de takedown, iar la un moment dat parcă nu a mai avut forțe și a rămas jos, cât Stirling a lovit cât a putut de mult cu pumnii și coatele, până când arbitrul a încheiat confruntarea.

„Hulk de Moldova” a pierdut prin knockout tehnic la gala Fight Night din Las Vegas, iar Stirling și-a prelungit seria invincibilă în MMA la 10 victorii. Cinci dintre ele sunt în cadrul UFC.

De partea cealaltă, Ion Cuțelaba a adunat nouă victorii, 11 înfrângeri și o remiză în cadrul celei mai tari organizații de arte marțiale mixte din lume, unde luptă din 2016.