Fenerbahce Istanbul a acceptat sa joace un amical cu Zenit Sankt Petersburg, iar ucrainenii de la Dinamo Kiev (echipa antrenata de Mircea Lucescu) au postat un comunicat de presa prin care au condamnat decizia luata de gruparea din Turcia, transmite hotnews.ro.
Clubul Fenerbahce, acuzat de Dinamo Kiev ca ajuta Rusia: „Nu aveti onoare, nu aveti rusine, nu aveti constiinta”
Clubul Fenerbahce este sponsorizat de catre gigantul petrolier rus Gazprom si, in conformitate, cu parteneriatul dintre cele doua entitati, clubul turc va juca duminica un amical impotriva echipei ruse Zenit St Petersburg.
„Cand fanii de la Istanbul au scandat numele tarii ucigase si au venit la meciul impotriva lui Dinamo purtand mastile liderului sadic din Europa, clubul Fenerbahce a tacut. Acum este clar de ce.
Banii murdariti de sange ai celor de la Gazprom au eclipsat totul, te-au lasat fara onoare sau constiinta. Rachetele rusesti ucid ucraineni in fiecare zi, intreaga lume civilizata s-a adunat impotriva agresiunii si a uciderilor in masa, iar clubul tau accepta pomeni sangeroase de la sponsorii terorismului.
UEFA si FIFA interzic cluburilor din Rusia sa participe la turnee internationale, iar tu mergi la ele acasa, in turneu, pentru a castiga bani si a juca cu agresorul.
Nimic nu poate justifica aceasta abordare. Nicio suma de bani nu va compensa acest comportament rusinos, aceasta calatorie la niste criminali fara morala si fara calitati umane.
Nu ne este frica sa spunem lumii intregi: ii ajutati pe criminali sa-si continue 'recolta' sangeroasa pe pamantul ucrainean. Jucati cu ei si legitimati principalul rau al secolului XXI. Fenerbahce Spor Kulubu - fara onoare, fara rusine, fara constiinta! Sa iti fie rusine!”, se arata in comunicatul clubului Dinamo Kiev.
Disputa dintre cele doua cluburi, Fenerbahce si Dinamo Kiev, este ceva mai veche. La meciul de pe teren neutru cu echipa ucraineana, din faza grupelor, in sezonul trecut al Europa League, fanii echipei din Istanbul au scandat numele Rusiei si au purtat masti cu imaginea lui Vladimir Putin, scrie News.ro.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


