Dramatism la cote maxime în sferturile Cupei României. Moldoveanul Vadim Rață a oferit o pasă decisivă, iar FC Argeș a învins-o în prelungiri cu mari emoții pe Gloria Bistrița din liga a doua, în timp ce lidera campionatului, Universitatea Craiova, a eliminat-o pe CFR Cluj.

Kevin Brobbey, fratele renumitului Bryan Brobbey de la Sunderland, a deschis scorul în minutul 17, după ce căpitanul naționalei Moldovei, Vadim Rață, a centrat din corner. Argeș a părut că se află la cârma partidei, dar cu un sfert de oră până la fluierul final, Gloria Bistrița a surprins adversarii. 

Echipa care se bate pentru a rămâne în liga a doua a tot încercat să șuteze de la distanță, iar una din lovituri a fost gol. Peste aproximativ trei minute, Gloria era deja în avantaj. FC Argeș, echipă calificată în runda play-off a Superligii României, s-a aruncat în atac, Brobbey completându-și dubla la ultima fază a timpului regulamentar. Au urmat prelungirile, în care Robert Moldoveanu a adus victoria cu 3 la 2 în minutul 111.

Și la duelul Universitatea Craiova – CFR Cluj a fost scenariu de operă dramatică. După o primă repriză fără ocazii, oltenii au preluat conducerea în minutul 69, dar Andrei Cordea a egalat cu un șut la colțul scurt în ultimul minut regulamentar. Totuși, CFR nu a mai rezistat în prelungiri, Craiova marcând câte o dată în fiecare dintre reprizele adiționale. Alexandru Crețu și unul din liderii echipei, Ștefan Baiaram, care și-a anunțat plecarea după meci, au semnat reușitele.

Universitatea Craiova visează la dubla de trofee în România, Cupă și campionat. Elevii lui Felipe Coelho își află adversarii din semifinale în această seară, când Dinamo dă piept cu Metalul Buzău. Pe cealaltă parte a tabloului, FC Argeș o va întâlni pe Universitatea Cluj pentru celălalt bilet în finală.