După ce a învins-o fără drept de apel pe Barcelona în Cupa Spaniei, formația Atletico Madrid a fost spulberată la rândul ei în campionat. Echipa lui Diego Simeone a pierdut neașteptat pe terenul celor de la Rayo Vallecano.
Fundașul lateral din România, Andrei Rațiu, a fost desemnat cel mai bun jucător al meciului. Fotbalistul de peste Prut s-a distrat cu Mateo Ruggeri și a pasat la golul lui Fran Perez. Peste cinci minute, Oscar Valentin a dublat avantajul, în urma unei acțiuni pornite din același flanc drept. Nico Gonzalez a condus cele mai periculoase atacuri ale grupării Atletico Madrid, dar echipa lui Simeone a mai încasat un gol în minutul 75 și a cedat cu 0 la 3.
Rezultatul este de necrezut, deoarece Atletico Madrid venea după succesul cu 4 la 0 contra Barcelonei în prima manșă a semifinalelor Cupei Spaniei, iar cei de la Rayo trec printr-o perioadă dificilă, jucătorii fiind nemulțumiți de starea centrului de pregătire. Vallecano a întrerupt o serie de trei eșecuri la rând, urcând pe locul 17 în La Liga, la un punct de zona retrogradării. Atletico pare că nu se mai gândește la titlu, fiind abia pe poziția a patra. Madrilenii riscă să își piardă și acest loc, ultimul care duce în Liga Campionilor, deoarece vine tare din spate Real Betis. Clubul din Sevilla s-a aproapiat la patru puncte, după victoria cu 2 la 1 pe terenul celor de la Mallorca. Ez Abde și Cedric Bakambu au înscris în prima repriză.
Iar veteranul Vedat Muriqi a redus din diferență pentru Mallorca. În această seară se încheie etapa a 24-a în Spania. Barcelona joacă derby-ul din deplasare cu Girona, iar în caz de victorie va reveni pe prima poziție în clasament, la un punct în fața rivalei Real Madrid.
