Dupa eliminarea surprinzatoare in saisprezecimi a favoritelor Chelsea, Manchester City sau Tottenham, nu au mai fost loc de surprize in Cupa Angliei. La rejucare, Manchester United s-a razbunat pe formatia din liga a patra, Cambridge, pe care a batut-o cu 3 la 0. Sunderland merge si ea mai departe.
Dupa surpriza uriasa din tur, atunci cand nu a reusit sa se impuna pe terenul divizionarei a patra Cambridge - jucand egal 0 la 0, Manchester United nu a mai avut probleme la rejucare. Pe teren propriu, elevii lui Louis Van Gaal s-au impus clar cu 3 la 0. Juan Mata a deschis scorul repede inca din minutul 5. Diavolii au scapat de griji la finalul primei jumatati de ora, cand Rojo a majorat avantajul.
Scorul final a fost stabilit de tanarul atacant Wilson, in minutul 73. Prin victoria cu 3 la 0, Manchester United s-a calificat in optimile de finala a Cupei Angliei. Urmatorul adversar pentru diavoli va fi divizionara a treia, Preston, cea care tot ieir a trecut, cu 3 la 1, de Sheffield United.A treia partida care s-a rejucat, a fost cea dintre Fulham si Sunderland - formatie la care evolueaza portarul roman Costel Pantilimon. Echipa sa a invins cu 3 la 1 si merge si ea in optimi. Pana acum se cunosc 15 din cele 16 echipe calificate in faza optimilor de finala. Ultima va fi stabilita in aceasta seara, in urma rejucarii partidei dintre Bolton si Liverpool.

