Echipa masculină a Statelor Unite a câștigat ultimul aur pus la bătaie în cadrul Jocurilor Olimpice de la Milano/Cortina. Americanii s-au impus în prelungirile finalei cu marea rivală, Canada și au câștigat titlul olimpic după o pauză de 46 de ani. Astfel, SUA încheie această ediție cu 12 distincții de aur, fiind pe locul doi în clasamentul general pe medalii, dominat autoritar de Norvegia, țară cu o populație de aproximativ 5 milioane de locuitori. Olimpiada din Italia va culmina în această seară cu o ceremonie de închidere, după mai bine de două săptămâni de concurs.
Naționala de hochei a Statelor Unite a devenit campioană olimpică pentru a treia oară în istorie, fanii așteptând acest titlu aproape jumătate de secol. Vedetele din NHL au revenit, după ce la ultimele două ediții liga nu a pus pe pauză campionatul nord-american, iar asta a făcut SUA și Canada să devină principalele favorite. Așteptările au fost confirmate, iar cele două rivale au ajuns în finala de vis, care a avut un ritm incredibil.
Primii care au lovit au fost americanii, grație lui Matt Boldi, care, în minutul șase, a trimis pucul în poartă după o acțiune lucrată alături de Quinn Hughes și Auston Matthews. Canada a dominat în repriza a doua, Cale Makar a egalat, iar în ultimul sfert echilibrul s-a menținut. Au urmat prelungirile, în care un fundaș al canadienilor a greșit, iar Jack Hughes a devenit erou național.
SUA a învins cu 2 la 1, așa că a cucerit aurul atât în concursul de hochei masculin, cât și în cel feminin. Canada a luat argintul în ambele probe, dar rămâne cea mai titrată națională la băieți, cu nouă titluri. Pentru Statele Unite este a 12-a medalie de aur, un record absolut al americanilor pentru Jocurile Olimpice de iarnă. În clasamentul general al distincțiilor, SUA a încheiat pe locul doi, cu totalul de 33 de medalii. Lidera incontestabilă a top-ului este Norvegia, cum s-a întâmplat la ultimele patru ediții.
Nordicii au bătut toate recordurile în 2026, când au cucerit cele mai multe medalii de aur la o singură ediție, trecând și peste recordul numărului total de medalii, 41. Norvegia are o populație de doar două ori și jumătate mai mare ca a Moldovei, dar este regina sporturilor de iarnă. Sportivii săi nu primesc premii bănești pentru succese la Olimpiadă, dar sunt susținuți mereu în pregătire. Cel mai bun exemplu al supremației norvegiene este Johannes Klaebo, care a cucerit șase medalii la schi fond, devenind primul sportiv din istoria Olimpiadelor Albe cu un asemenea rezultat.
Așa arată top 10 al clasamentului general pe medalii, cu Norvegia, Statele Unite și Țările de Jos pe podium, urmate de gazda Italia. La Milano și Cortina d’Ampezzo s-a desfășurat a XXV-a ediție a Jocurilor Olimpice.
