Echipa Moldovei de canoe a fost aproape de o primă medalie la campionatul mondial ce se desfășoară în aceste zile în Uzbekistan. Dubloul format din frații Tarnovschi au încheiat însă pe poziția a patra. Mâine, în ultima zi a competiției avem însă parte de o zi plină, cu 7 finale pentru conotorii noștri.

Frații Serghei și Oleg Tarnovschi au fost aproape de a aduce prima medalie la campionatul mondial de canoe ce se desfășoară în aceste zile în orașul Samarkand, în Uzbekistan. Dubloul nostru au încheiat însă pe poziția a patra pe distanța de 1000 de metri.

Într-o altă finală desfășurată astăzi, la fel pe distanța de 1000 de metri, doar că la individual feminin, a evoluat Maria Olărașu. Canotoarea noastră nu a prins însă o zi bună și a încheiat finala pe ultima poziție. 
În schimb Olărașu alături de Daniela Cociu au facut o cursă superbă în pereche pe distanța de 200 de metri și au încheiat primele în calificări, obținând biletul pentru finala de mâine.

A fost o zi plină pentru canotoarea noastră Maria Olărașu care a mai avut și o altă cursă, cea de 4 mixt. Alături iarăși de Daniela Cociu, dar și de băieții Mihai Chihaia și Oleg Tarnovschi cei patru au venit pe locul 3 în calificări și vor evolua în finala mare. În total, mâine, în ultima zi a competiției de la Samarcand, canotorii moldoveni au parte de o zi plină, cu 7 finale.