Emma Răducanu a suferit o înfrângere teribilă în turul 3 la Montreal, fiind învinsă cu un categoric 6-2, 6-1 de Amanda Anisimova, finalista de la Wimbledon. Americanca a jucat perfect şi nu i-a dat vreo şansă fostei campioane de la US Open, care traversa o perioadă de graţie, scrie eurosport.ro.
După 16-imile de finală de la Wimbledon, unde i-a creat probleme liderului mondial, Aryna Sabalenka, Emma Răducanu şi-a început sezonul de hard nord-american în cel mai fericit mod, făcând semifinală la Washington (cu victorii în minimum de seturi la Kostyuk, Osaka sau Sakkari). Britanica a început perfect şi Rogers Cup, eliminându-le rapid pe Gabriela Ruse şi Peyton Stearns (cap de serie 32) şi se anunţa o nucă tare pentru Amanda Anisimova, în turul 3.
În precedentele întâlniri directe - ambele au avut loc în acest an -, Răducanu o învingea pe Anisimova în minimum de seturi (Australian Open şi Miami), iar experţii susţineau că sunt şanse mari să se întâmple la fel şi acum, americanca fiind incomplet refăcută, moral şi fizic, după Wimbledon (unde a ajuns în finală, dar nu a câştigat vreun game în faţa Igăi Swiatek).
Departe acest gând de realitate, Anisimova fiind parcă mai concentrată ca niciodată să demonstreze că parcursul de la All England Club nu a fost un accident, în timp ce prestaţia din ultimul act de la Wimbledon a fost. Numărul 7 WTA a distrus-o pur şi simplu pe Emma Răducanu, scor 6-2, 6-1, după 65 de minute de joc.
Nord-americana a fost impresionantă la serviciu (81% puncte câştigate), dar şi la retur (71% puncte în dreptul ei, când lui Răducanu nu i-a intrat primul serviciu). Amanda i-a oferit o singură şansă de break adversarei, şi aceea salvată, pentru una dintre cele mai convingătoare succese din 2025.
Anisimova vs Svitolina, în optimi la Montreal
În optimile de la Montreal, turneu unde a făcut finală anul trecut (înfrângere la Pegula, care aseară a suferit un eşec şocant), sportiva din SUA o va întâlni pe Elina Svitolina, cap de serie 10.
Ucraineanca a făcut la rândul său o partidă incredibil de bună, trecând cu 6-1, 6-1 de Anna Kaliskaya, nimeni alta decât finalista de la Washington. Soţia lui Monfils nu şi-a cedat vreodată serviciul, evident, şi a câştigat 92% din punctele jucate cu primul serviciu. Ea a "expediat-o" pe rusoaică în doar 56 de minute, demonstrând încă o dată că Rogers Cup e unul din turneele sale preferate (s-a impus aici în 2017, după ce le-a învins pe Muguruza, Halep şi Wozniacki - toate sportive de top 6 la acea oră, pentru ca un an mai târziu să facă semifinală).
Duelul Anisimova - Svitolina, din optimi, se anunţă unul de colecţie, iar sportiva europeană pare a avea un mic avantaj psihologic, graţie celor 3 victorii în faţa americancei, din 4 întâlniri directe.