Emoții mari pentru cele mai tari echipe din La Liga în șaisprezecimile Cupei Spaniei. Real Madrid a tremurat pe final în fața unui club din al treilea eșalon valoric, la fel ca și Atletico. În paralel, lidera diviziei secunde, Racing Santander a produs marea surpriză, eliminând-o pe Villareal.
Emoții mari pentru cele mai tari echipe din La Liga în șaisprezecimile Cupei Spaniei. Real Madrid a tremurat pe final în fața unui club din al treilea eșalon valoric, la fel ca și Atletico. În paralel, lidera diviziei secunde, Racing Santander a produs marea surpriză, eliminând-o pe Villareal.
Real Madrid a luat cu asalt poarta modestei formații din liga a treia, Talavera, iar în minutul 40 a beneficiat de un penalty, după un jucător al gazdelor a atins mingea cu mâna în propriul careu. Kylian Mbappe a marcat de la 11 metri și tot francezul a creat faza, care a dus la un autogol până la pauză. Galacticii au început actul secund cu un avantaj de două goluri, dar pe final au ajuns să se apere cu tot efectivul în propria jumătate. Una dintre cele mai slabe echipe din liga a treia a înscris în minutul 80, dar peste puțin timp portarul a gafat, iar Mbappe și-a completat dubla. Real a trăit periculos ultimele minute, după ce Talavera a mai înscris o dată, declanșând nebunia pe stadionul cu câteva mii de locuri.
Un scenariu practic identic a fost și la meciul dintre Atletico Baleares și Atletico Madrid. Griezmann și Raspadori au marcat până în minutul 20, dar modestul club din liga a treia a redus din diferență. Antoine Griezmann și-a completat dubla în minutul 72.
Iar în ultimul minut regulamentar, Baleares a înscris din penalty, făcând grand-ul din Madrid să tremure. Totuși, Atletico s-a impus cu 3 la 2, la fel ca și Real. Alte formații renumite din La Liga s-au făcut de râs în Cupa Regelui. Celta Vigo a condus-o pe Albacete cu 2 la 1, dar a fost egalată în minutul trei de prelungire. La penalty-uri, formația din divizia secundă a învins cu 3 la 0. Totodată, Villareal, care se află pe podium în prima ligă, a fost eliminată de lidera eșalonului secund, Racing Santander. Juan Carlos Arana a semnat o dublă superbă pentru Racing în primele 28 de minute.
Villareal a redus din diferență pe final, dar nu s-a salvat de la eșecul cu 1 la 2. Tot după victorii la limită au mers în optimi Cultural Leonesa, Deportivo Alaves și Osasuna, lăsând în afara turneului grupările Levante, Sevilla și, respectiv, Huesca.
