Iar în Germania soarta titlului este clară. Bayern Munchen se întrece doar cu propriile recorduri, fiind deja evident că va fi din nou campioană. Bavarezii au înnoit ieri recordul de goluri reușite într-un singur sezon.

Gruparea Bayern Munchen nu are rivali și concurează doar cu ea însăși. Elevii lui Vincent Kompany au umilit-o pe St. Pauli în deplasare. Jamal Musiala a marcat în prima parte, iar în a doua Goretzka a înscris, i-a pasat decisiv lui Michael Olise, după care Nikolas Jackson și Rapha Guerreiro au punctat și ei.

Bayern a învins cu 5 la 0 și a bătut propriul record, vechi de 54 de ani, al golurilor marcate într-un sezon. În 29 de etape de până acum, mașinăria germană a bifat 105 reușite, adică o medie de peste trei goluri și jumătate pe meci. Bavarezii sunt practic campioni pentru a 35-a oară în istorie, având 12 puncte peste a doua clasată, Borussia Dortmund. Viespile au cedat în bătălia cu Bayer Leverkusen. Robert Andrich a marcat singurul gol, cu un șut de la mare distanță.

Au rămas cinci etape de disputat în Germania, iar în următoarea Bayern va deveni, cel mai probabil, campioană. Podiumul Bundesligii este completat de RB Leipzig, care se află la opt puncte în spatele Borussiei. Taurii roșii au câștigat cu 1 la 0 confruntarea împotriva celor de la Borussia Monchengladbach. Diomande a făcut diferența în ultimul sfert de oră.