Chiar dacă favoriții lor nu au putut să marcheze până în ultimele minute, suporterii italieni nu s-au plictisit în tribune. Câteva sute de microbiști ai oaspeților au cântat în tribune pe tot parcursul meciului. Distracția a început înaintea fluierului de start, italienii încălzindu-se în pub-urile din Chișinău.
Accesul fanilor în tribunele stadionului Zimbru a fost permis cu două ore înaintea fluierului de start pentru a evita cozile la porțile de intrare.
Sergiu TATARU, REPORTER PRO TV: „ Când a mai rămas doar o oră până la meciul anului, cea mai mare îmbulzeală se face în zona fanilor italiene. Aceștia așteaptă să își primească biletele fizic, după ce le-au procurat online, iar apoi vor trece prin zona de securitate și vor prezenta tichetele voluntarilor, cum o fac și restul fanilor.”
Cheful a început mult mai devreme, unii italieni venind la stadion, după ce au dat peste cap mai multe halbe de bere.
„ - Suntem aceeași. Frate, avem aceeași inimă.
- Avem același sânge.”
AMBIANȚA(1146 lasă cum cântă)
Oaspeții s-au declarat îndrăgostiți de Moldova, unde i-a impresionat vinul, prețul la bere și ... fetele.
„ - Este un loc foarte liniștit. Oamenii sunt foarte prietenoși.
- Ai gustat vinul, berea?
- Sigur. Vinul este foarte bun, berea la fel.”
„ Fetele sunt zece din zece. Vinul nu este ca la noi, dar este bun. Sunt entuziasmat să fiu aici.”
Și cum Italia este despre pasiune și voie bună, cântecele au răsunat înaintea partidei.
Și au continuat toată partida, tribuna italiană fiind în priză din primul și până în ultimul minut.
AMBIANȚA(ambianta din tribune)
De partea cealaltă, suporterii moldoveni au adus steaguri, pălării și fulare, în speranța că ai noștri vor reuși o surpriză.
„ Am venit să susțin Republica Moldova, deoarece suntem o națională mică cu un suflet mare. Sperăm într-un rezultat pozitiv.”
„ Avem așteptări bune. Eu sper că vom bate un gol.”
Cei mici au dorit să vadă în acțiune vedetele de sute de milioane ale italienilor.
„ - Să vedem fotbaliști renumiți, să câștige Moldova.
- Și să vedem un portar, pe care îl iubesc, Donarumma.”
Iar unii au uitat la ce partidă au venit.
„ - Noi cu prietenii mei sperăm ca Zimbru să câștige.
- Nu joacă Zimbru, joacă Moldova.
- Corect, Moldova.”
Reprezentativa Moldovei a avut susținători și de peste Prut, un grup de fani din Huși fiind în tribune la toate meciurile.
„ - Același sânge, aceeași țară! Cu toții am fost români odinioară.
- Un pronostic.
- Hai Moldova! 2 la 0 pentru Moldova.”
Înaintea duelului doar câteva zeci de bilete erau disponibile, așa că aproape toate locurile au fost ocupate. Peste 10 mii de spectatori s-au aflat în tribune la partida de pe stadionul Zimbru.

