Iar la Mastersul feminin canadian, de la Toronto, favoritele își continuă parcursul fără pași greșiți. Primele patru confruntări din optimile de finală sunt deja stabilite, iar tabloul promite dueluri spectaculoase între jucătoare aflate într-o formă excelentă pe hardul canadian.

Cele mai importante nume din circuitul feminin și-au respectat statutul la Mastersul din Canada. Aryna Sabalenka a trecut peste un test dificil în fața triplei câștigătoare de Grand Slam la dublu, Zhang Shuai. Lidera mondială a învins-o pe chinezoaică cu 6 la 3 și 6 la 4 și și-a asigurat calificarea în optimile de finală, unde va da peste rusoaica Ekaterina Alexandrova.

O altă favorită Iga Swiatek a avut o misiune și mai ușoară. Poloneza a cedat doar trei game-uri în duelul cu Viktorijei Golubic, pe care l-a câștigat cu 6 la 2 și 6 la 1, în doar 67 de minute.

În optimi, fosta lideră mondială va juca împotriva Martei Kostyuk, ucraineanca reușind și ea o victorie categorică, scor 6 la 3 și 6 la 1, contra americancei Madison Keys, în puțin peste o oră.

Și o altă ucraineancă Elina Svitolina își confirmă forma excelentă, ea trecând și mai ușor, cu un dublu de 6 la 1, de rusoaica care reprezintă acum Austria, Anastasia Potapova.

Svitolina se va bate pentru un loc în optimi cu finalista de anul trecut, Amanda Anisimova.

Între timp campioana en titre Jessica Pegula își continuă și ea fără emoții apărarea trofeului. Americanca a învins-o pe Kamilla Rakhimova cu 6 la 4 și 6 la 0 și va juca în optimi împotriva rusoaicei Diana Shnaider.

Campioana Mastersului de la Toronto se va îmbogăți cu un premiu de aproape 1 milion de euro și va primi 1000 de puncte WTA. Competiția din Canada reprezintă unul dintre cele mai importante turnee de pregătire înainte de US Open, ultimul Grand Slam al sezonului, care va debuta la sfârșitul lunii august la New York.