Favoritele nu și-au dezamăgit fanii în debutul noului sezon al campionatului Angliei. Liverpool și Arsenal Londra au învins în prima etapă din Premier League.

Liverpool a început stagiunea cu un nou antrenor pe bancă. După plecarea legendarului Jurgen Klopp, cormoranii au jucat primul meci sub conducerea lui Arne Slot. Liverpool a jucat în deplasare cu nou-promovata Ipswich. Prima repriză a fost lipsită de goluri și faze importante, dar în actul secund oaspeții au mărit turațiile. Vedeta cormoranilor, Mohamed Salah l-a asistat pe Diogo Jota, iar apoi și-a trecut, la rândul său, numele pe tabela de marcaj. Liverpool s-a impus cu 2 la 0.

Același rezultat s-a înregistrat la partida dintre Arsenal Londra și Wolverhampton. Tunarii au controlat jocul și au marcat câte o dată în fiecare repriză. Mai întâi, Havertz a înscris din pasa lui Saka, iar apoi rolurile s-au schimbat, Bukayo Saka aflându-se la finalizare.

Printre cele mai tari partide jucate ieri s-a numărat și confruntarea dintre „noul” West Ham, în frunte cu antrenorul spaniol Lopetegui, și surpriza stagiunii trecute, Aston Villa, condusă de un alt iberic, Unai Emery. Partida a fost echilibrată, dar pe final, Jhon Duran a smuls victoria cu 2 la 1 pentru Villa.