FC Barcelona a refăcut diferența de patru puncte față de rivala Real Madrid în fruntea campionatului Spaniei. Catalanii au spulberat-o pe Sevilla, Raphinha semnând un hat-trick.

Joao Cancelo a fost faultat în careul advers, iar căpitanul Raphinha a deblocat tabela de scor elegant, reușind o panenka de la 11 metri. În minutul 20 scenariul s-a repetat întocmai. Cancelo a câștigat o nouă lovitură de pedepasă, iar Raphinha a înscris. Până la pauză, Dani Olmo a marcat și el, iar Sevilla a redus din diferență prin Oso. Însă orice speranță la o potențială revenire a fost spulberată în primul sfert de oră al actului secund. Raphinha și-a completat hat-trick-ul, al treilea în cariera sa, iar celălalt erou al meciului, Joao Cancelo, a înscris după o incursiune în flancul stâng.

Lewandowski și Fermin au ratat ocazii de a mări proporțiile scorului, iar în prelungiri Sevilla a mai punctat o dată. Barcelona s-a impus cu 5 la 2, luându-și revanșa cu vârf și îndesat pentru eșecul din meciul tur, când a pierdut cu 1 la 4 pe terenul Sevilliei. În La Liga, Barcelona și-a refăcut avansul de patru puncte față de Real Madrid și se îndreaptă spre apărarea titlului.