FC Botoșani și Rapid București domină campionatul României de fotbal. Cele două au reușit fiecare victorii aseară și s-au distanțat în fruntea clasamentului. Botoșani - echipa moldoveanului Ștefan Bodișteanu a trecut aseară de Hermannstadt, iar Rapid a făcut spectacol total în fața Unirii Slobozia pe care a câștigat-o clar cu 4 la 1.

FC Botoșani, revelația acestui sezon din Superliga românească, este în continuare de neoprit. Echipa la care evoluează și mijlocașul naționalei Moldovei, Ștefan Bodișteanu a reușit a șasea victorie consecutivă și continuă să se afle în fotoliul de lideră. Elevii lui Leo Grozavu au trecut aseară cu 2 la 0 de Hermannstadt. Mykola Kovtalyuk a deschis scorul în minutul 19 pentru liderul Superligii. Vârful ucrainean a reluat în plasă o minge respinsă într-o primă fază de portarul Căbuz. Apoi defensiva sibienilor pregătiți de Marius Măldărășanu a cedat din nou la jumătatea primei reprize. După o neînțelegere în apărarea adversă, Botoșani a beneficiat de un corner în urma căruia a făcut 2 la 0, Charles Petro fiind marcatorul golului.

S-a încheiat 2 la 0, iar cu acest succes Botoșani adună 31 de puncte și e prima în România. Totuși Rapid București îi suflă în ceafă liderei. Tot aseară giuleștenii au încheiat în forță etapa a 14, impunându-se clar în fața celor de la Unirea Slobozia, cu 4 la 1. Giuleștenii au oferit o demonstrație de fotbal ofensiv, dominând partida de la un capăt la altul, iar la pauza mare era 3 la 0. Claudiu Petrila a deschis scorul spectaculos, cu un șut de la peste 20 de metri, Rareș Pop a făcut 2 la 0, iar în prelungiri, Cristi Manea a trimis și el balonul în plasă, după o fază bine construită de echipa lui Gâlcă.

Și partea secundă a fost sub semnul dominării gazdelor, iar Alex Dobre și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor. Scorul final de 4 la 1 a fost stabilit de oaspeți în minutul 90+1 prin Espinosa. Așadar aceasta este a patra victorie consecutivă pentru echipa lui Costel Gâlcă, RAPID având acum 31 de puncte, la egalitate cu liderul FC Botoșani, diferența fiind făcută de un singur gol.